In momentul in care Radoi se pregatea sa plece, Lacatus a oprit antrenamentul si l-a chemat pe fostul capitan sa isi ia ramas bun de la coechipieri.
Vizibil emoţionat, lui Radoi i-au dat lacrimile, în momentul în care a trecut pe la fiecare jucător pentru a-l strînge în braţe şi a-si lua ramas bun.
"Aveţi grijă de voi, simt că puteţi cîştiga campionatul. O să fiu mereu alături de voi şi nu vă voi uita!", le-a transmis Mirel colegilor.
Mirel Radoi va sosi diseara la Bucuresti, la ora 18:55, cu o cursa de Valencia. "Vom merge să-l aşteptăm pe Rădoi! Nu este o acţiune organizată, dar cu siguranţă vor veni foarte mulţi suporteri. Merită să fie primit de cît mai multă lume pentru tot ce a făcut la Steaua", a spus unul dintre liderii galeriei steliste.
FOTO: Cristi Preda
Mirel Radoi la Steaua
- 8 sezoane si jumatate (2000-2009)
- 3 titluri de campion
- 2 Supercupe ale Romaniei
- 200 de meciuri si 12 goluri in prima Liga, in total
- o semifinala de Cupa UEFA (2006)
- 19 este locul ocupat de Rădoi în topul all-time al roş-albaştrilor după numărul meciurilor jucate pentru Steaua în Liga I, cu 200 de partide. Primul e Tudorel Stoica (369)
- 50 de meciuri a jucat Rădoi pentru Steaua în cupele europene, fiind depăşit dintre doar de Marius Lăcătuş (71)











